Blue Air modernizeaza Aeroportul Bacau

Category zboruri

Blue Air, singura companie low-cost romaneasca, va incepe in martie modernizarea Aeroportului International Gerorge Enescu din Bacau.
Lucrarile vor dura aproximativ 30 de luni, iar investitia se ridica la circa 45 milioane de euro. Din aceasta suma, in jur de 20 de milioane de euro vor fi folositi pentru modernizarea pistei, care va fi adusa la standarde europene.
Proiectul de modernizare a aeroportului din Bacau consta in construirea unui terminal cu o capacitate  minima de 450 de pasageri pe ora, au precizat oficialii companiei low-cost.
 
 
Bacaul este a doua baza de operare interna pentru compania low-cost Blue Air, aceasta operand in prezent curse catre Londra, Milano, Torino si Bologna.
In 2009, de pe Aeroportul din Bacau, 250.000 de pasageri au ales zborurile Blue Air, iar pentru 2010, operatorul estimeaza o crestere a numarului acestora de pana la 300.000.   
 
Compania low-cost Blue Air a incheiat 2009 cu o cifra de afaceri de 140 - 150 de milioane de euro, cu 20% mai mult fata de anul precedent, dar sub pragul estimat de 170 milioane de euro.
Pentru 2010 insa, operatorul isi propune cresterea afacerilor cu 33%. Principalele directii pe care se va concentra compania low-cost anul acesta vor fi marirea flotei si cresterea numarului de rezervari online la biletele de avion cumparate din afara tarii.
 
Totodata, Blue Air mizeaza pe cresterea cu 30% a numarului de pasageri: 2.2 milioane de clienti vor alege zborurile operatorului low-cost in 2010, conform estimarilor oficiale.
Pentru a creste numarul pasagerilor, Blue Air mentioneaza ca va pastra pretul redus al biletelor de avion, serviciile auxiliare ca rezervare preferentiala a locului in avion, vanzari la bord s.a, urmand sa completeze astfel veniturile totale ale companiei.