Hotelul Timisoara clasificat la 5 stele
Hotelul Timisoara va inagura incepand cu luna aprilie 80 de camere noi, fratii Marius si Emil Cristescu ridicand totodata gradul de confort la 5 stele, dupa investitii de circa 10 milioane de euro. Totodata, in viitorul apropiat vor fi alocate alte 9 milioane de euro pentru construirea si darea in folosinta a unei parcari subterane, un spa si un centru de conferinte, informeaza Mediafax.
"Estimam pentru acest an o crestere a cifrei de afaceri cu 30%, datorita faptului ca vom deschide 80 de noi camere la hotelul Timisoara din Timisoara. Deschiderea va avea loc cel mai tarziu pe 15 aprilie, cand clasificarea va trece de la patru la cinci stele. Modernizarea intregului ansamblu ne-a costat aproximativ 10 milioane de euro", a declarat Marius Cristescu, care, alaturi de fratele sau Emil detine grupul de firme Bega.
Va fi primul hotel de 5 stele din Timisoara.
Bega Turism detine hotelurile Timisoara si Nord, din Timisoara, care au 140, respectiv 36 de camere, precum si hotelul Timisoara din Sannicolau Mare, cu 40 de camere.
"Dupa inaugurarea celor 80 de camere incercam sa scoatem autorizatiile pentru construirea la hotelul Timisoara a unei parcari subterane cu 100 de locuri, a 1.500 de metri patrati de spatii comerciale, un spa de 3.000 de metri patrati si o sala de conferinte cu 2.000 de locuri, care va fi cea mai mare din oras", a mai declarat Cristescu.
Acesta a adaugat ca 9 milioane de euro va necesita proiectul de dezvoltare.
Bega Turism a incheiat anul 2010 cu o crestere cu 10% a cifrei de afaceri fata de anul precedent, respectiv de la 3 milioane de euro la 3,3 milioane euro. Majorarea se bazeaza, potrivit lui Cristescu, pe cresterea cu 10% a gradului de ocupare din hotelurile sale.
Grupul Bega cuprinde peste 30 de firme din mai multe domenii. printre acestea se numara industria chimica (Begachim, Chimforex), foraj petrolier (Foraj Sonde Craiova), comert (Bega Com), turism (Bega Turism), transport (Bega Trans Auto) si imobiliare (Bega Imobiliare).
