Palatul Schonbrunn din Viena va fi renovat pana in 2012

Palatul Schonbrunn din Viena se va afla pana in 2012 intr-un proces de renovare care va costa peste 2.5 milioane de euro si care va tinti in principal marea galerie. Aceasta nu a mai fost renovata complet de 111 ani, de cand Thomas Edison in persoana a instalat sistemul electric al cladirii.
Thomas Mahr, seful lucrarilor de renovare: "Marea galerie nu a mai fost renovata complet din 1899, cand a fost instalat sistemul electric. Puteti vedea cablurile electrice, fixate in stucaturi si pictate in auriu sau alb". Expertii care se vor ocupa de renovarea cladirii vor verifica in special instalatia electrica a palatului, pentru a decide daca acestea mai pot fi pastrate in forma originala. Mare parte din interioarele in stil rococco, cu ornamente poleite in aur, sunt in prezent inchise circuitele vizitatorilor tocmai din cauza ca trec prin procese de reabilitare. Acelasi lucru se va intampla si cu frescele de pe plafoane, care trebuie cercetate in amanunt, pentru a fi din nou redate privirilor vizitatorilor pana in 2012.
Totusi, vizitele la palatul Schonbrunn sunt in continuare posibile, accesul turistilor nefiind stingherit decat in mica masura de prezenta santierului: "Galeria a fost redusa numai cu 4 metri pe partile laterale, iar schelele sunt ascunse de panouri cu ilustratii fotografice ale galeriei, asa ca turistii pot observa cum arata inainte de renovare", a adaugat Karl Rirsch, ghid turistic.
Schonbrunn primeste in fiecare an in jur de 8 milioane de turisti, este fosta resedinta imperiala si dateaza de la sfarsitul sec. XVII. De o buna bucata de vreme, Schonbrunn este unul din cele mai importante atractii turistice ale capitalei austriece.
Din Romania, exista zboruri spre Viena cu plecare din Bucuresti, Sibiu sau Timisoara.