5 destinatii pentru fanii vulcanilor
Vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda, care a erupt zilele trecute, provocand companiilor aeriene cea mai mare criza din istoria aviatiei, a fost pentru unii prilej de desfatare. Imaginile de o frumusete stranie suprinse in timpul eruptiei vulcanului au facut rapid inconjurul lumii, provocand admiratia tuturor, dar si dorinta unora de a merge chiar la sursa pentru a vedea pe viu scenele uimitoare.
Vanatorilor de imagini sau de senzatii tari, Skyscanner le indica 5 locuri de pe glob unde pot admira in voie vulcani activi:
Stromboli, Italia: cunoscuta sub numele de 'Farul Mediteranei' datorita spectaculoaselor explozii nocturne care au loc aici, aceasta insula Eoliana atrage de ani de zile iubitorii de lava. Ineditul insulei Stromboli consta in faptul ca vulcanul de aici este activ inca de cand au inceput sa fie notate si monitorizate eruptiile, care au loc la intervale regulate. Acestea sunt insa de mici proportii si nu provoaca pagube semnificative, iar cei care isi doresc sa zboare deasupra vulcanului, pentru o privire in amanuntime, o pot face fara griji: se poate cobori pana la 200 de metri deasupra craterului activ, in deplina siguranta.
Monserrat, Indiile de Vest (in Marea Caraibilor): in 1995 s-a produs eruptia vulcanului Soufrière Hills, care a ars si a ingropat in lava fosta capitala Plymouth. Distrugerile provocate de eruptie au fost atat de grave, incat autoritatile au relocat orasul, cu tot cu locuitori. Zona continua sa fie de nelocuit, cantitati de cenusa continuand sa cada in imprejurimi. Anumite zone din oras sunt insa ferite de caderile de cenusa, si aici vin de regula turistii pentru a vedea casele pe jumatate arse ori ingropate in lava. Noaptea, vulcanul e mult mai spectaculos, lava rosiatica ce izbucneste cu furie fiind vizibila din departare.
Vulcanul Kilauea din Insula Kauai (Hawaii) este considerat cel mai activ din lume, asa ca cei care zboara in Hawaii pentru plaja si soare, ar putea da o fuga si aici, spectacolul este cu adevarat uimitor.
Cotopaxi (Ecuador) face parte din Culoarul Vulcanic ce din Anzi. Cotopaxi este cel mai inalt vulcan din lume, masurand 6000 de metri altitudine. Vulcanul nu a erupt de curand si nici nu se anunta asa ceva in viitorul apropiat, cu toate acestea privelistile din preajma craterului sunt de o frumusete incredibila.
Sierra Negra este unul din cei mai mari vulcani din Galapagos. Ultima eruptie a avut loc in 2005, Galapagos fiind una din cele mai active zone vulcanice din lume, doar in ultimii 200 de ani inregistrandu-se aici peste 50 de eruptii.