20.000 de turisti romani pe litoral de 1 Mai
Corina Martin, presedintele Asociatiei Litoral si al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, sustine ca de 1 Mai peste 20.000 de turisti s-au aflat in week-end-ul de 1 Mai pe litoralul romanesc. Pe litoralul bulgar au mers alti 7.000 de turisti romani. Raposrtul se bazeaza si pe statisticile venite de la hoteluri sau alte unitati de turism cu functiuni de cazare turistica, precum si pe estimari de cazare la particulari.
"Estimarile noastre au fost depasite, asa cum am si sperat. Peste 20.000 de turisti romani au ales in aceasta minivacanta litoralul romanesc, iar din cifrele pe care le avem noi aproximativ 7.000 de turisti romani sunt in acest moment pe litoralul bulgaresc”, a declarat Corina Martin.
De Pasti mai multi turisti au preferat litoralul bulgaresc decat cel romanesc.
"Din pacate, vremea frumoasa a lipsit, dar ne bucura faptul ca un numar atat de mare de romani au ales sa vina pe litoral in ciuda prognozei meteo nefavorabile. Asta dovedeste inca o data ca se pastreaza traditia ca de 1 Mai sa fugim cu totii la mare”, a mentionat Corina Martin.
Este un semn bun pemtru debutul programului "Litoralul pentru toti", program care propune tarife pentru sase nopti de cazare ce pornesc de la 179 de lei de persoana. Editia de primavara a programului se va desfasura intre 3 mai si 14 iunie, iar ofertele de cazare vor cuprinde toata gama de hoteluri, se precizeaza intr-un comunicat al Asociatiei Litoral-Delta Dunarii. Programul va avea o pagina web unde vor fi inregistrate hotelurile inscrise si agentiile de turism de unde se pot cumpara pachete.
"De maine, incepe programul «Litoralul pentru toti». Este probabil cea mai atractiva invitatie pe care o putem face pe litoralul romanesc in timpul unui an pentru ca gasiti cele mai mici tarife, de la 200 de lei pentru sase nopti pana la 400 de lei pentru o vacanta de 4 stele, preturi absolute imbatabile. Sa speram ca vremea va tine cu noi, ne asteptam la cateva mii de turisti in cadrul acestei program, aflat la a sasea editie”, a afirmat Corina Martin.